IZVORUL ,,VELNIȚA” –
de la legendă la cartea de vizită a
satului Hîncești.
Secole la rând a
tot curs la vale de sub delușorul din marginea satului dinspre Drujineni. Mai
întâi au mers spre izvor străbuneii,
născuți pâină la 1900, fie de acasă pentru un ulcior de apă cristalină, fie la
amează coborând din câmp de la muncă. De la ei vine și ecoul legendei, care
spune, că turcii ar fi ascuns comori sub dealul de lângă izvor. Și tot de la ei
vine legenda cu numele izvorului. Regionalismul velniță, conform DEX-ului,
denumește o instalație rudimentară (la țară) pentru fabricarea rachiului,
țuicii, spirtului. Între sinonimele cuvântului sunt cramă și pivniță de vin. Izvorul
este amplasat într-o vale, apa țâșnind
de sub un delușor, care amintește de o pivniță acoperită cu pământ. Se
spune că aici, într-adevăr, a existat o mini-fabrică de țuică. De altfel,
bătrânii satului susțineau că, sub dealul din preajma izvorului, turcii otomani
au ascuns comori (spicuiri din cartea doamnei Margareta Curtescu ,,Satul
Hîncești/Niorcani – File de monografie”, pag. 29. Plecau la izvor mamele cu
sulurile de pânze țesute pentru a le împrospăta prin spălare, tații să-și
potolească setea la munca în câmp. Apoi au mers la izvor generația anilor
50-70, care la subotnice curățau locul
de lângă izvor. A venit anul 1996. Colhozul ,,Grănicerul” a fost
disființat. Fiecare dintre localitățile Chetriș, Călinești, Hîncești și-au
înregistrat propriile gospodării agricole. Hînceștenii au decis ca gospodăria
să se numească ,,Velnița”. În acea perioadă oamenii încă își mai potoleau setea
la izvorul dintre dealuri cu aceeași apă rece și cristalină.
În primăvara
anului 1997 în sufletul hînceșteanului Puiu Boris al lui Tudor încet, dar sigur
încolțea o decizie, care urma să
solicite efort și curaj pentru a o realiza – să aducă apa izvorului la
șosea, în calea drumețului. Sătenii au reacționat diferit la așa o propunere. O
parte s-au oferit să-i ajute la realizarea acestei decizii. Unii optau să se
păstreze locul cu istorie de secole al izvorului. Căutările și frământările au
durat mai bine de un deceniu. S-a decis să se solicite binecuvântarea preotului
bisericii din sat Gheorghiță Anatolii, care a spus: ,,Să aduci apa în valea
trecătorului, e una din cele mai mari binecuvântări. Așa în primăvara anului
2011 s-a trecut de la discuții la activități. Mai întâi Puiu Boris a informat
consiliul local despre decizia sa. Apoi toți membrii comunității au primit
invitația să se alăture la această activitate. Pentru a confirma că apa
izvorului este potabilă, s-au efectuat investigațiile de laborator, care au
confirmat lipsa poluanților. La începutul lunii aprilie, anul 2011, au început
lucrările cu pregătirea terenului de la locul izvorului pâină în șosea, pe unde
s-a instalat furtunul de 296 metri. Apoi localnicii au lucrat la amenajarea
izvorului. Cu dăruire alături de Boris și Maria Puiu au fost regretatul Mihail
Răuțu, sătenii Său Ilie, Gurdiș Radu, Anii Anatolie, Barbăroșie Alexandru,
Clipa Dumitru, Morcov Anatolii. De asemenea și ceilalți locuitori, răspundeau
când li se solicita ajutorul. Astfel luna iunie a anului 2011 s-au finisat
lucrările, și Velnița și-a început a
scrie legenda sub dealul de la marginea satului. În luna iulie 2011, a avut loc un moment deosebit
pentru comunitate: sfințirea izvorașului, devenit un loc de liniște, credință
și binecuvântare pentru toți locuitorii. Ulterior, la sfârșitul lunii octombrie
a aceluiași an, a fost instalată și răstignirea, completând semnificația
spirituală a acestui spațiu. Generații de după anul 2000 merg deja aici la izvor. Dar nu s-a oprit nici
legenda la Velnița din deal. La locul de odinioară, stă acum o fântână cât și o
răstignire. În anul 2014, prin contribuția primăriei și a sătenilor, acest loc
sfânt a fost înconjurat cu un gard, care permite ca copacii, florile plantate
să bucure trecătorul. Deja mai mult de un deceniu familia Boris și Maria Puiu
rămân să fie sătenii care îngrijesc izvorul ca propriul suflet. Anii secetoși
au confirmat că această familie fac un lucru sfânt prin care vor afla printre
semeni nemurirea.
Vor trece anii...
Velnița își va urma cursul său,
bucurând trecătorul în vale și hînceștenii pe locul dintre dealuri, de
odinioară, unde mahala din deal au făcut pentru urmași o fântâniță și o răstignire.
După povestea generațiilor de pâină la 2026 – cu:
·
Cele două războaie
·
Cu satul ca parte componentă a României (1918-1940),
a URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (1945-1991), a Republicii
Moldova (din 27 august 1991)
·
Cu țărani muncind cu carul cu boi
pe propriile pământuri pâină în anul 1949
·
Cu colhoznici muncind pe lanurile
colhozului ,,Pogranicinik” pâină în anul 1996
·
Cu hînceșteni muncind în
gospodăria ,,Velnița” (din 1996 pâină în anul 2000)
·
Cu școală care a activat din 1945
pâină în anul 2016, ca școală primară, de 7 clase, de 8 clase, gimnaziu cu
sediu în casele oamenilor în clădirea din curtea boierului Taiachin, anii
1968-2016 în clădirea de la șosea
·
Cu primărie a localității – iunie
2003-2025
·
Cu multe case singuratice…
Velnița va aduce urmașilor alte
povești din viața Hînceștiului care se vor perinda. Și doar izvorul cu apa sa
cristalină va fi același.
Cu
deosebit respect și recunoștință, dorim să adresăm cele mai sincere mulțumiri
inițiatorului și organizatorului Puiu Boris și soției sale Puiu Maria pentru inițiativa, munca și dăruirea de care
au dat dovadă în realizarea unui lucru atât de valoros pentru comunitatea
noastră. Această faptă nu este doar un gest practic, ci și unul
de suflet, care arată grijă față de oameni și dorința sinceră de a contribui la
binele comun.
Am colaborat cu domnul Puiu Boris, am
revăzut informația din cartea doamnei Margareta Curtescu ,,Satul
Hîncești/Niorcani - file de monografie.
A elaborat bibliotecar principal
Pascari Mariana.
